Ne dorim să creăm un „sat” privat, în care întreaga comunitate să beneficieze de apropierea lacului și de frumusețea naturii. Regimul de înălțime al caselor din complex este stabilit astfel încât toate clădirile să aibă, măcar parțial, vedere către lac.
Nu am monopolizat malul lacului! Deși există loturi cu ieșire directă la lac, toți locatarii vor putea să bea o cafea chiar lângă marină și să își lanseze la apa ambarcațiunea folosind rampa comunității.
În prezent, toate loturile au inclus loc permanent de acostare în marină. Toate parcelele au dimensiuni ce permit gararea bărcii în curte, iar drumurile interioare permit manevrele necesare.
Am început proiectul cu lărgirea canalului si am lucrat la apărarea de mal. Suntem mulțumiți că am putut crea o oază de liniște, protejată de traficul de pe „lacul mare”, așa cum se spune pe aici.
Am renunțat la o parte din suprafața cu potențial de vânzare pentru a pregăti zone comune verzi, marina cu pontoane fixe, drumuri interioare late. Am finalizat sistemul de iluminat public si am adus gazul și electricitatea lângă fiecare lot.
Primele construcții deja au apărut, în prezent sunt 6 case finalizate/ în curs de finalizare în complex, în modulul 1 (drumuri publice).
Modulele 2 și 3 (zone private, gated community), sunt la vânzare acum.